Salvare în Platoul Babelor

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița  a întervenit în cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie  2021, după-amiaza, pentru  a acorda sprijin  unui  bărbat  care timp de două nopți a dormit sub cerul liber, în zona Babele-Omu, anunţă un comunicat de presă al Salvamont Dâmboviţa cu precizarea că ”la ora transmiterii acestei informații, bărbatul  se află în afara oricărui pericol”.       

”Echipamentul profesional  i-a salvat viața  turistului   care două nopți a dormit  sub cerul liber după ce s-a rătăcit undeva între Babele-Omu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.  Bărbatul, epuizat fizic  a fost  găsit astăzi, 6 ianuarie,  în zona Platoul Babelor, de echipa Salvamont Bușteni, aflată în patrulare și care fuse alertată  încă  din seara zilei de luni, 4 ianuarie de către  echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița  care a sesizat faptul că un autoturism se află  în zona telecabinei Peștera și propietarul nu a revenit de pe traseu.  Bărbatul a fost preluat din zona Babelor  de către echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița și transportat până la autoturismul care se afla la telecabina Peștera.       

Bărbatul în vârstă  de 45 de ani este din Constanța și a plecat singur în drumeție la Vârful Omu, în cursul zilei de luni, 4 ianuarie 2021, pornind din zona telecabinei  Peștera unde și-a lăsat autoturismul. Vremea capricioasă, ceața și precipitațiile i-au creat mari probleme, bărbatul fiind epuizat fizic și pus în situația  de a nu mai putea continua drumul. Nu a putut nici să solicite  ajutor la 112 sau  Salvamont pentru că telefon mobil i s-a descărcat”, precizează Salvamont.

”ATENȚIE!  Toți iubitorii muntelui care doresc, în următoarele zile,  să ajungă în zona montană Pestera-Padina, trebuie să fie echipați specific perioadei de iarna”, conchide comunicatul.

Author: Virgil Voinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *