Senatorul PRO România Adrian Ţuţuianu despre Legea ce instituie măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic: ”Nu mă aştept să fie atacată la Curtea Constituţională de PNL sau PSD pentru că e rezultatul unui blat”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedinte PRO România Dâmboviţa a făcut remarci dure, în conferinţa de presă de astăzi, la PNL şi PSD, legat de Legea pentru instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, semnalând că aceasta ”este neconstituţională” dar, cu toate acestea, nu se aşteaptă ”să fie atacată la Curtea Constituţională” ea fiind ”rezultatul unui <<blat>>”. Senatorul PRO România a subliniat că despre aceasta a mai vorbit recent şi la un post naţional de televiziune unde a reiterat ca Legea”este neconstituţională din cel puţin trei aspecte care nu au legătură cu fondul”. ”În primul rând această lege este neconstituţională. Evident că nu mă aştept să fie atacată la Curtea Constituţională de PNL sau PSD pentru că e rezultatul unui <<blat>>, dar este neconstituţională din cel puţin trei aspecte care nu au legătură cu fondul legii. În primul rând faptul că Guvernul nu a obţinut un aviz de la Comitetul Economic Social înainte de a trimite legea în Parlament. De nenumărate ori Curtea a spus ferm că lipsa avizului înseamnă că legea este neconstituţională. În al doilea rând se încalcă principiul bicameralismului. Domnul senator Cazanciuc a declarat şi am şi verificat lucrul acesta. Între textul primit de la Camera Deputaţilor şi textul rezultat la Senat după dezbateri există diferenţe majore. Dânsul a apreciat…peste 90%”, a declarat Adrian Ţuţuianu, care a precizat că nediscutarea soluţiilor legislative adoptate în ambele Camere ale Parlamentului înseamnă ”motiv de neconstituţionalitate”. ”În al treilea rând, este foarte clar că între Proiectul promovat de Guvern şi Proiectul rezultat din Parlament există diferenţe majore”, a arătat senatorul PRO România. ”Pe fondul legii, vă rog să remarcaţi faptul că reţinerea unei persoane în spital pe timp de 48 de ore, în scopul efectuării de investigaţii şi evaluări medicale, este o măsură sui generis care iese din tiparul stabilit în sistemul legal naţional. Cred că este neconstituţional să lipseşti o persoană de libertate 48 de ore fără să existe o motivaţie temeinică a unei asemenea măsuri, doar pentru simplul fapt că, de exemplu, vine dintr-o zonă în care există o creştere a numărului de cazuri de îmbolnăviri de COVID. În al doilea rând. Dreptul de a contesta în Justiţie măsura privativă de libertate nu este efectiv atâta vreme cât în lege nu sunt reglementate modalităţile şi înlesnirile necesare pentru ca o persoană aflată într-un spaţiu de carantinare sau izolare să poată sesiza instanţa. Dacă veţi citi legea se vorbeşte la un moment dat că inclusiv se poate să ţi se ridice telefoanele, deci mijloacele de comunicare. Atunci cum să-ţi exerciţi dreptul de acces la Justiţie în condiţiile în care nu ai posibilitatea să consulţi un avocat, nu ai posibilitatea nici măcar să-l contactezi telefonic şi cum ai putea să-ţi aperi drepturile în condiţiile în care tu nu poţi să fi prezent în instanţă şi, ca ultimă soluţie, legea prevede că vei avea avocat angajat din oficiu. Mergeţi vă rog la procedura penală şi veţi vedea că orice infractor care a săvârşit o faptă prevăzută de lege are dreptul fundamental de apărare. Când vorbim de oameni bolnavi nu vorbim de infractori ca să-i tratăm mai rău decât pe infractorii care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave. De asemenea este de observat că prin modul în care a fost reglementat dreptul ministrului Sănătăţii de a stabili prin ordine modalitatea de alicare a măsuilor prevăzute de această lege practic s-a dat libertatea unui ministru ca să restrângă drepturi şi libertăţi fundamentale printr-un act inferior legii ceea ce încalcă dispoziţiile articolului 53 din Constituţia României. Tot un lucru care este de condamnat la această lege este faptul că durata carantinei sau izolării ca măsuri privative de libertate, pentru că asta sunt, nu este reglementată, ceea ce dă posibilitatea unui funcţionar administrativ să decidă fără niciun criteriu obiectiv o durată mai mare sau mai mică de carantinare, ceea ce evident încalcă legea. În Penal există de la latini o regulă care spune că nu există pedeapsă dacă nu e prevăzută de lege (nulla poena sine lege). Deci iată că în Penal ştim cât e durata închisorii, ştim cuantumul amenzii, ştim care sunt consecinţele încălcării legii penale dar, pentru bolnavii sau presupuşii bolnavi, pentru că sunt şi cei care nu au niciun fel de simtome, nu există, la acest moment, o durată prevăzută de lege”, a conchis senatorul PRO România, Adrian Ţuţuianu. Tot cu acest prilej Adrian Ţuţuianu a mai prezentat trei dintre candidaţii la funcţia de primar în alegerile din toamnă:

Elena Diana Chiţescu – Moroeni

Claudiu Petruţ Bidică – Cobia

Mihail Teodorescu – Fieni

”Sunt oameni care vin să dezvolte şi astăzi ideea că aducem candidaţi cu pregătire, profesionişti în domeniile lor de activitate, cu experienţă şi în ţară şi în străinătate şi oameni care pot contribui într-un mod decisiv la ceea ce înseamnă procesul de modernizare a României şi a localităţilor din judeţ”, a afirmat senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România şi preşedintele PRO România Dâmboviţa. În cadrul reuniunii cu presa au mai avut intervenţii coordonatorul Organizaţiei de Tineret PRO România Dâmboviţa, Irena Dmitru (a vorbit despre ”agresivitatea în mediul online”) şi trei dintre candidaţii la funcţia de primar, respectiv Stanciu Cristina Magdalena – Ocniţa; Catană Florin – Runcu; Cristian Lixandru – Gura Foii, aceştia din urmă prezentând punctual unele măsuri cuprinse în programele de dezvoltare locală.

Author: Virgil Voinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *