Dâmboviţa: 71,37% medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Naţională înainte de contestaţii

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La nivelul județului Dâmbovița 71,37% dintre absolvenţii claselor a VIII-a au obținut medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Naţională, anunţă un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa. Dintre aceștia 20 de elevi au încheiat cu media generală 10 (zece), dintre care cei mai mulți (7) de la Colegiul Național <<Ienăchiță Văcărescu>> și un elev din mediul rural – Școala Gimnazială Brezoaele.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) (81.81%), iar 122 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică,  62,6% din candidați au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 58  candidați au obținut nota 10 (zece).

Un elev din Târgoviște a fost eliminat la proba de la disciplina matematică din cauza deținerii telefonului mobil, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

  ”Sunt sigur ca exprim părerea tuturor colegilor mei atunci cand spun ca suntem bucuroși că în condiții cu totul speciale rezultatele elevilor noștri au fost sensibil mai bune decât în anul precedent. Ne bucurăm și pentru faptul că nu au fost situații deosebite, iar mobilizarea colegilor în acest context a fost una foarte bună.”  – a declarat  prof. ION Sorin , inspector școlar  din cadul ISJ Dâmbovița.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

La nivel naţional situaţia statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidaţi prezenţi, 135.101 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%, iar dintre aceştia, 839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Author: Virgil Voinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *