La Evaluarea Naţională un elev eliminat pentru fraudă

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Astăzi, 17 iunie, pentru aproximativ 4200 de absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a desfășurat cea de-a doua probă  scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică.  

La proba scrisă de Matematică au fost prezenți 3922 candidați, iar 322 nu s-au prezentat la examen. Niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis.

Un elev din Târgoviște a fost eliminat pentru deținerea telefonului mobil.  

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost/vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Author: Virgil Voinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *